Cosmina şi Nicu
Hearts aligned without hesitation
Cosmina și Nicu au ales să facă cununia civilă într-o altă zi, ca să se bucure de un program mai relaxat în ziua nunții. Pentru pregătiri, au închiriat un apartament spațios și răcoros, perfect pentru emoțiile de început alături de familie și prieteni. Nu au pus accent pe tradiții, dar atmosfera a fost caldă și plină de oameni apropiați.
Decorul de la biserică a fost simplu și elegant: un covor central, stâlpișori și o arcadă, iar pentru mesele invitaților și prezidiu au ales aranjamente din flori de mătase în nuanțe de alb și verde. Pentru a evita aglomerația și a păstra energia relaxată a zilei, ședința foto a fost realizată direct la locație — pontonul, piscina și zona verde au oferit cadre naturale și super potrivite.
La petrecere, și-au dorit un band live care să țină atmosfera sus, dar au pregătit și câteva surprize pentru invitați: un foto corner special, o cabină foto, un bar cu cocktailuri delicioase și două momente artistice — un invitat-surpriză care a cântat muzică populară și un moment de tarabană, care a ridicat toată lumea în picioare.
Pentru desert, au mers pe o idee fun: două torturi. Un tort dulce, completat de un candy bar generos, și un tort de shoturi care a adus un plus de distracție la finalul serii.