Anca şi Viorel
Hearts aligned without hesitation
O petrecere de cununie civilă relaxantă, alături de prieteni și familie apropiată. Am început cu o ședință foto pe Releu, în compania unui membru special al familiei – o minunăție de cățel.
Cununia civilă s-a desfășurat direct la local. Deși nu și-au dorit și cununia religioasă, au făcut un schimb de verighete emoționant, în fața prietenilor.
Primirea invitaților a fost marcată de un program desăvârșit la pian, iar toți s-au putut bucura de dulciurile extraordinare de la candy bar și de băuturile delicioase de la bar.
Seara a debutat cu dansul mirilor, după care distracția invitaților a fost întreținută de DJ. Pentru a aduce și muzica populară autentică, mirii au avut și un invitat special care a completat atmosfera.